După aproape trei decenii de carieră pe banca tehnică, Ioan Sdrobiș, 77 ani, s-a retras la pensie la Tg. Ocna, la 60 km de Bacăul natal. Și-a ridicat aici o casă zdravănă, iar întregul cuib, cu o grădină generoasă, la o aruncătură de băț de salină, și l-a denumit „Paradisul meu”. Sau ”Raiul meu”. Aici își învârte pașii zi de zi, de aici mai deapănă povești incredibile, aici îl vizitează foștii elevi sau amici din fotbal. ”120 de litri de Merlot merg anual la domnul Badea de la Dinamo și la body-guarzii lui. Suntem ca doi frați”, dezvăluie Sdrobiș soarta damigenelor cu vinul producție proprie. Facem și o incursiune inedită prin vechi subterane: ”Crama asta are 173 de ani”. Ne arată apoi cum a amenajat o cameră de suflet în memoria părinților săi: ”Când mă trezesc, merg să le spun bună dimineața”.
Turul începe, evident, pe prispa plină cu flori. ”Aici, dacă nu scoți un cuvânt, aud cum îmi bate inima. Parcă Dumnezeu mi-a indicat să mă așez în locul ăsta!”, descrie ”Părintele” liniștea perturbată doar de ciripitul vrăbiilor. ”Iar opera asta din față îi aparține lui Carmen”, arată Sdrobiș cu degetul către grădina frumos amenajată, după gustul soției sale.
Brazii ăștia de pe lângă gard i-am plantat în urmă cu 23 de ani și uite ce falnici sunt acum. Îmi veneau până la piept și au crescut superb. Mi-am adus pădurea în curte”, Ioan Sdrobiș pentru Prosport
”O obrăznicătură de lup”, cum îi zice Sdrobiș, se înșurubează nonstop printre picioarele noastre. ”Hera are 4 ani și e răsfățata familiei”, lămurește lucrurile fostul tehncian, care se laudă că e șeful în materie de grătare: ”La asta mă pricep mai bine, că tai fleicile și le arunci pe plită. De restul se ocupă nevastă-mea la capitolul mâncare”.
Coborâm apoi agale câteva trepte pentru a intra sub o cupolă de piatră. ”Crama asta are 173 de ani. Au construit-o italienii și era să fac prostia de a o reamenaja modern, să-i dau cu ciment. M-au sfătuit însă unii mai pricepuți s-o las așa, că-i iau aerul, și bine că i-am ascultat!”, descrie Sdrobiș povestea beciului, unde, de jur împrejur, stau așezate cu grijă bidoane cu vin, fructe, zeci de borcane cu zacuscă, murături sau diferite dulcețuri. ”Totul e natural, de la noi din bătătură”, întărește ”Zorro”, așa cum l-a poreclit Porumboiu la Vaslui.
Să vezi ce agitație e la mine de Sfîntul Ion și de ziua mea, pe 9 martie! Vin o grămadă dintre foștii mei elevi, precum Badea, Grigore sau Frunză. Și mai glumesc băieții: «Nea Nelu, dacă nu ne primești, sărim gardul și aterizăm direct în cramă!»”, Ioan Sdrobiș pentru Prosport
În colțul cu licoarea lui Bachus stau elegant înșirate damigene îmbrăcate în haine de plastic negru. ”Socrul meu, Dumnezeu să-l ierte!, ne-a lăsat moștenire un hectar de podgorie. Anul trecut au ieșit 800 de litri de Merlot și 250 litri de Fetească. Sper să fie mai bine toamna asta”, se încurajează Sdrobiș.
Râde în hohote la întrebarea cu schepsis dacă pune vinul la bătaie și-n comerț: ”Nu mi-ajunge mie! În jur de 120 de litri de Merlot merg anual la domnul Badea de la Dinamo și la body-guarzii lui. Suntem ca doi frați. Restul, adică circa 500 de litri, rămâne partea mea. Mai fac și schimb pentru Fetească naturală cu un fost elev de-ai mei, Marius Manea”. Badea și Sdrobiș au relații foarte apropiate de multă vreme. În urmă cu peste zece ani au colaborat la o Academie de fotbal la Onești, finanțată de patronul de la Computerland, iar Sdrobiș a activat o perioadă ca scouter la Dinamo.
Urcăm mai departe spre etajul 1 al vilei, unde una dintre încăperi are o încărcătură aparte. La căpătâiul patului stau așezate două fotografii imense cu chipurile defuncților părinți ai lui Sdrobiș, iar pe un perete lateral și-au făcut loc cinci-șase icoane mari.
”Oana, fii-mea, a mărit pozele bunicilor ei, tatăl și mama mea, și le-am pus aici, în camera lor, să am inima împăcată că sunt aproape de ei. I-am iubit pe amândoi așa cum ar trebui să procedeze orice copil de pe planeta asta”, se confesează, emoționat, Sdrobiș.
Provin dintr-o familie foarte înstărită, dar ai mei au pierdut tot pe vremea comuniștilor. Au suferit enorm. În 1963, le-au confiscat case, terenuri. Mama provenea din zona munților Ceahlău, tata era de la Răcăciuni, lângă Bacău. A fost militar de carieră. Vă imaginați ce a pățit! L-au trimis la munca de jos”, Ioan Sdrobiș pentru Prosport
Trecem, în fine, spre hol, unde tronează imagini din cariera de jucător și antrenor a lui Sdrobiș. În colț stă o fotografie de la o sesiune de încălzire a Oțelului, tablou îmbrăcat într-un steag al lui Juventus, amintire de la celebra ”dublă” cu Tacconi, Cabrini, Laudrup și Altobelli din toamna lui ‘88, 1-0 la Galați, 0-5 la Torino. ”Am condus echipa la returul din Italia și mi-aduc aminte că, în Corriere dello Sport, notaseră că antrenorul român, adică eu, a urmat o carieră pe o filieră normală, adică de la copii și juniori până în cupele europene”, povestește Sdrobiș, trimițând săgeți discrete către Cornel Dinu, ”principalul” de la victoria de pe Dunăre.
Mai departe, un Sdrobiș executând un corner pe arena din Bacău și o ipostază cu lotul Oțelului de la jumătatea anilor ‘80, “eram secundul lui Costică Rădulescu, am pornit din Liga 3 și am ajuns în Cupa UEFA”.
Și, în fine, un cadru de relache, șapte inși în jurul unei fântâni. ”Eu pe fundal, Teașcă într-o parte, nea Nicu Vătafu lângă el. Mergeam la un meci la București, cu Progresul, și ne oprisem pe la Focșani să ne tragem un pic sufletul. Teașcă era dur al naibii și nu vreți să aflați ce răfuieli am avut cu el”, zugrăvește Sdrobiș mica piesă de istorie în finalul unei incursiuni cu multă sare și niscaiva piper prin ”Paradisul” său de la Tg. Ocna.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER